Teatru în tranziție: Castorf, Jelinek și căutarea originalității!

Teatru în tranziție: Castorf, Jelinek și căutarea originalității!

Se întâmplă multe în viața noastră de teatru, și nu doar la Viena. Spectacolul „Wozzeck” a fost reluat recent la Berlin, după 14 ani sub conducerea lui Christian Thielemann. O lovitură de stat majoră care aprinde emoțiile. În același timp, Aix-en-Provence sărbătorește succesele cu „Salome” și „Butterfly”. Ce urmează? Producția „Turandot” este așteptată la Frankfurt și există și proiecte interesante la Hamburg. Rămâne însă întrebarea în ce direcție se va dezvolta teatrul de limbă germană.

Recent, au devenit mai puternice vocile care critică peisajul actual al teatrului. Teatrul de limbă germană se confruntă cu mulți imitatori slabi ai generației fondatoare post-dramatice. Acestea sunt figuri precum Frank Castorf, Elfriede Jelinek și Christoph Schlingensief care inevitabil vin în discuție. Castorf, născut în Berlinul de Est în 1951, este considerat un maestru al meșteșugului său care știe să-și proiecteze în mod conștient teatrul. A lucrat ca director artistic al Volksbühne la Rosa-Luxemburg-Platz din 1992 până în 2015 și este strâns legat de mișcarea teatrului post-dramatic.

Lupta pentru originalitate

Tinerii regizori nu le este ușor în zilele noastre. Lupta pentru atenție este încă la ordinea zilei pentru a-și asigura angajamentele. Managerii de teatru și secțiunea de caracteristici cer originalitate necondiționată. Poate suna interesant, dar nu este întotdeauna ușor de implementat. O privire în urmă asupra „era gigantului” de la Berlin Schaubühne, în care regizori precum Peter Stein, Klaus Michael Grüber și Luc Bondy au captivat publicul, arată că odată au fost sărbătorite mult mai multe lucrări de ansamblu și semnătură specifică casei.

Interesant este că marii actori cunoscuți sub numele de transformatoare sunt mai puțin solicitați decât erau acum câteva decenii. În plus, cultura vorbitoare este percepută ca fiind catastrofală. O „scenă a crimei” de noapte a fost citată ca exemplu de incomprehensibilitate acustică și zgomote tulburătoare – o problemă care afectează nu numai serialul criminal, ci și multe producții de teatru.

Teatrul postdramatic și provocările sale

Teatrul postdramatic, care s-a impus ca o formă legată de spectacol încă din anii 1980, reprezintă o îndepărtare clară de teatrul tradițional vorbit. Termenul a fost inventat de Hans-Thies Lehmann în 1999 și arată modul în care problemele sociale și discursurile filosofice postmoderne sunt integrate în producții. Ceea ce este deosebit de interesant este noua tendință spre estetica documentarului și integrarea diverselor discursuri, de la viața de zi cu zi la subiecte speciale.

În ultimii ani a avut loc o revenire la estetica realistă în dramaturgia contemporană, descrisă drept „teatru post-postdramatic”. Astfel de evoluții arată că întoarcerea către realism nu trebuie înțeleasă ca un pas înapoi, ci mai degrabă ca o nouă varietate de teatru.

Provocările pentru creatorii de teatru sunt multiple: ei trebuie să se reinventeze constant pentru a rămâne relevanți în contextul contemporan de astăzi. Dar cum se manifestă această căutare a relevanței în practică? Rămâne de văzut, dar un lucru este cert: teatrul va rămâne un teren de joc interesant în anii următori.